Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui și procurorii D.I.I.C.O.T. au prins două persoane implicate în traficul internațional de droguri de risc și de mare risc provenite din Spania. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă.
Vineri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat de 26 de ani și a unei tinere de 19 ani bănuiți că ar fi vândut 5 pastile de ecstasy și 30 de grame de cannabis.
Polițiștii au tras șase focuri de armă în direcția autoturismului în care se aflau cei doi, reușind prinderea acestora în apropiere de localitatea Băcani, județul Vaslui.
În aceeași zi, polițiștii au descoperit și ridicat 80 de comprimate ce conţin MDMA – drog de mare risc şi aproximativ 10 grame de cannabis – drog de risc, în urma a cinci percheziții efectuate în localitatea Băcani.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – octombrie a.c., cei doi ar fi comercializat în municipiile Bârlad și Vaslui droguri de risc(cannabis) și de mare risc (comprimate ecstasy), primite prin intermediul unor colete expediate din Spania.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui au dispus reținerea lor pentru 24 de ore pentru introducere în țară, fără drept, de droguri de risc și de mare risc, respectiv trafic internațional și intern de droguri de risc și de mare risc.
Sâmbătă, cei doi au fost prezentați magistraților de la Tribunalul Vaslui, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.