Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Iaşi: Începe tratarea pomilor fructiferi

Primăria municipilui Iaşi începe, din 10 aprilie, tratarea pomilor fructiferi din judeţ.
Angajaţii Primăriei vor împrăştia pesticide pentru tratarea acestora contra bolilor şi dăunătorilor, iar pentru acest lucru îi roagă pe toţi crescătorii de albine să ducă stupii la o distanţă de peste 5 kilometri faţă de locurile în care se dă soluţia şi să închidă urdinişurile.

“Staţiunea de cercetare- dezvoltare pentru pomicultură Iaşi va efectua tratamente contra bolilor şi dăunătorilor la cultura pomilor fructiferi, în zonele CUG şi Miroslava, sub formă de soluţie, aplicate prin pulverizare. Pesticidele folosite sunt Confidor Oil, DEcis 25 WG, Clarinet, Antracol Folieur. Perioada tratamentului se prelungeşte în funcţie de vreme, dacă va ploua sau va fi vânt sau ceaţă”, a declarat şeful Biroului Registrului Agricol, Yvonne Bild.

Lăsați un comentariu

*