Nu mai puţin de 115 vasluieni au fost trataţi de la începutul acestui an în clinici şi spitale din străinătate pe banii statului. Ei au mers la astfel de îngrijiri prin intermediul formularulu S2 (fostul E 112), dar şi prin intermediul cardurilor europene de sănătate. Dintre aceştia patru sunt copii cu vârste cuprinse între o lună şi 16 ani şi au beneficiat de intervenţii chirurgicale în spitale din Germania şi Austria pe baza formularului S2. Ceilalţi s-au tratat pe baza cardurilor europene.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a decontat o sumă totală de 1,37 milioane de lei.
De la începutul acestui an, 1.852 de vasluieni au solicitat eliberarea unui card european de sănătate.