Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Vaslui: Şase proiectile de artilerie descoperite la Pădureni

Şase elemente de muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate au fost ridicate ieri de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, pe timpul unei misiuni de asanare în pădurea Rusca, din comuna Pădureni. ”Un bărbat care se afla în zonă a observat proiectilele şi a anunţat evenimentul  prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Membrii echipei pirotehnice s-au deplasat la faţa locului, au asanat zona şi au identificat şase proiectile de artilerie explozive de calibrul 152 milimetri, toate în perfectă stare de funcţionare. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă la sediul inspectoratului, în locul special amenajat, în vederea distrugerii”, a declarat Alina Poiană, purtătorul de cuvant al ISU Vaslui.

Echipa pirotehnică a inspectoratului a desfăşurat în acest an 31 misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi două misiuni de distrugere a muniţiei.

În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă.

Lăsați un comentariu

*