Un elev, în vârstă de 16 ani, din localitatea suceveană Părhăuţi, a ajuns, joi seară, în comă alcoolică la spital după ce a băut mult prea mult la balul boboclilor.
De la petrecerea colegiului, care a avut loc la Casa de cultură a sindicatelor din Suceava, au plecat spre casă mai mulţi adolecenţi sub influenţa băuturilor alcoolice, însă tânărul de 16 ani nici nu se mai putea ţine pe picioare. El a fost internat direct la Terapie Intensivă.
„Poliţişti fac cercetări cu privire la cauzele care au provocat starea de confuzie a tânărului, având în vedere că acesta a consumat în exces băuturi alcoolice„, a spus Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.