Nimic nu se compară cu dragostea de mamă, mai ales atunci când vine vorba de un copil care s-a născut cu probleme la naştere. Dar când cea care ţi-a dat viaţă nu mai vrea să te aibă alături, atunci totul se transformă într-o adevărată dramă.
Aceasta este povestea lui Petru Volocaru, un tânăr de 25 de ani din Vaslui, care a vrut să le dea o palmă părinţilor săi, scriind o carte autobiografică intitulată sugestiv „O lecţie de viaţă“. Drama lui Petrică, aşa cum este el cunoscut în Vaslui în cercul său de prieteni, a început la vârsta de trei ani. Născut cu o formă avansată de rahitism, boală pe care medicii o credeau fatală, Petrică a fost bibeloul familiei sale, mai ales că dorinţa părinţilor se împlinise. Atât mama, cât şi tatăl său, îşi doreau doi copii: o fetiţă şi un băieţel. Nimic nu prevedea, atunci, tragedia prin care avea să treacă acest tânăr. Când a împlinit trei ani, părinţii săi au divorţat, iar el a rămas în grija tatălui.
„Am primit o dublă lovitură. Părinţii divorţaseră, iar eu am rămas în grija tatălui meu, în urma unei hotărâri judecătoreşti. De atunci am pierdut contactul cu mama şi cu sora mea mai mare, fiecare pornind pe drumuri diferite“, îşi începe povestea tânărul vasluian. Rămânând alături de tată, pentru Petrică viaţa s-a transformat într-un adevărat calvar.
Locuia în casa bunicilor paterni şi nu exista zi în care atât tatăl său, cât şi bunicul său, să nu consume alcool. Toată pensia bătrânului se ducea pe băutură, iar copilul de atunci făcea foamea. Ca să facă rost de bani pentru o pâine le cerea bani celor doi bărbaţi din viaţa lui, promiţându-le că le cumpără vin şi bere. I-a salvat viaţa tatălui Copil fiind, Petrică îşi iubea tatăl aşa cum era el, fără să mai conteze că era bătut zi de zi, că atunci când mânca o prăjitură era o adevărată sărbătoare.
Era în stare să facă orice pentru părintele său. La vârsta de 6 ani, când copiii de-o seamă cu el se jucau şi mergeau la grădiniţă, Petrică era nevoit să stea închis în casă, fiindu-i ruşine să iasă afară. Într-o seară obişnuită, tatăl său a venit acasă de la serviciu şi a adormit lângă el, iar a doua zi a observat că bărbatul nu se mai trezeşte şi avea spume la gură. Fără să stea pe gânduri, i-a anunţat pe bunici care, la rândul lor, au cerut ajutorul medicilor de la ambulanţă.
„Îmi aduc aminte că am alergat într-un suflet la bunica. Tata a ajuns în stare gravă la Iaşi şi, după mulţi ani, am aflat că, dacă mai întârzia două ore, nu mai putea fi salvat“, continuă Petrică. Din cauza situaţiei sale, Petrică era foarte iubit de vecini. Îl admirau atât de mult încât, la vârsta de 7 ani, o familie chiar a vrut să îl înfieze, dar nu s-a putut, tot din cauza tatălui. Peste ani, tânărul avea să afle un lucru şocant despre felul în care tatăl său a refuzat atunci să îi ofere o viaţă mai bună printre străini.
„Atunci tata a cerut bani familiei respective ca să mă adopte. Dacă s-ar fi materializat acest lucru, sunt convins că destinul meu era altul“, mai spune vasluianul. Lipsa banilor a făcut ca Petrică să nu poată primi o educaţie la o unitate şcolară preşcolară, iar primele trei clase primare le-a făcut la o şcoală specială. Norocul său a fost acela că a dat peste un învăţător care a crezut în el şi, cu răbdare, l-a îndrumat şi l-a menţinut pe un drum bun. Deşi era premiant, destinul avea să îi mai dea o lovitură. Pentru că nu mai suporta umilinţa şi bătăile tatălui, Petrică a fugit de acasă.
A dormit pe unde a putut cerşind mila oamenilor. A fost cazat la un motel pentru o perioadă, de unde iar a fugit, deoarece era căutat de Poliţie, după ce fusese dat dispărut. Decis să nu se mai întoarcă lângă tatăl său, acesta a dormit o vară întreagă într-o maşină părăsită din curtea unui depozit de materiale de construcţii, apoi la familia unui angajat al acelui depozit. Nu conta că îndura frig sau ploaie, deoarece îşi dorea nespus de mult să îşi cunoască mama şi sora.
Între timp s-a înscris la Şcoala „Ion Creangă“ din Moara Grecilor şi a terminat cu brio cele 8 clase primare. Odată cu trecerea vârstei, creştea şi dorinţa lui de a le cunoaşte pe cele două femei din viaţa lui. Într-o zi, în timp ce era la Protecţia Copilului pentru a da o declaraţie de prelungire a plasamentului în familia angajatului de la depozit, Petrică a prins curaj şi i-a cerut unui asistent social să îl ajute să îşi găsească mama. Deşi nu ştia nimic despre ea, nu s-a descurajat.
Căutând zi de zi indicii despre cea care i-a dat viaţă, aşa a reuşit să o găsească pe bunica maternă, care locuia într-un sat aflat la câţiva kilometri de Vaslui. Aşa a aflat că mama lui şi-a refăcut viaţa şi că locuia în municipiul Galaţi. Ajutat de bunică, „marea întâlnire“ s-a produs pe 20 august 2005. „Ne-am strâns în braţe şi am plâns încontinuu. Nu îmi venea să cred că visul mi s-a împlinit“, mai povesteşte tânărul.
„O lecţie de viaţă“ Din păcate, cele două femei pe care le-a căutat în toţi anii aceştia aveau să îl dezamăgească profund doar la câteva zile după ce le găsise. Ca să nu piardă ce aveau după ce părăsiseră Vasluiul, au preferat să se descotorosească de el.
„Prin luna septembrie, această femeie (mama-n.r.) mi-a cumpărat două pulovere, o pereche de blugi şi o pereche de adidaşi şi mi-a spus să plec la Vaslui, că e mai bine aşa. Şocat, am plecat fără să mă uit înapoi, dându-mi sama că acea femeie nu poate fi catalogată drept mamă. Atunci mi-am spus că nu mai vreau să am de-a face cu ea toată viaţa. Nu mai vreau să aud nici de mama şi nici de tatăl meu“, îşi încheie povestea Petrică.
Acum, tânărul este un colaborator apropiat cu cei de la FC Vaslui, club pentru care împarte afişe prin oraş înainte de meciurile oficiale. Printr-o conjuctură favorabilă, el a cunoscut-o pe Simona Ţibulcă, fostă angajată a Primăriei Vaslui ca asistent social, aceasta fiind cea care l-a îndrumat să îşi scrie cartea autobiografică. Intitulată sugestiv „O lecţie de viaţă“, cartea are cinci capitole şi va fi lansată pe 16 noiembrie 2013 la Silver Mall, eveniment pe care Petrică îl consideră ca fiind „cel mai important din viaţa sa“ de până acum.
Sursa: Adevarul
