Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Neamţ: Sute de oameni au rămas fără paşapoarte din cauza infracţiunilor

Peste 800 de locuitori din Neamţ au rămas fără paşapoarte, de la începutul anului, din cauza problemelor pe care le-au avut cu legea.

Aceştia au fost arestaţi preventiv, obligaţi să nu părăsească localitatea sau  instanţele au emis pe numele lor un ordin de a nu părăsi ţara.

Mai mult decât atât, în cazul a 239 de nemţeni, au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, în timp ce 52 de pesroane sunt date în urmărire generală.

Lucrătorii Serviciului de Paşapoarte se deplasează la domiciliul persoanelor respective şi solicită predarea paşaportului. În cazul în care o persoană nu este identificată la domiciliu, colaborăm cu secţiile de poliţie din judeţ, în vederea identificării acesteia. De asemenea, în situaţia în care o persoană se opune predării paşaportului, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 500 de lei, a declarat Constantin Roman, şeful Serviciului de Paşapoarte Neamţ.

 

De asemenea, cei care nu au încă un paşaport şi vor să îl obţină, dar sunt certaţi cu legea, nu vor putea solicita eliberarea acestui act pe perioada măsurii suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate.

Lăsați un comentariu

*