Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Restaurant ieşean de lux transformat în adăpost pentru aurolaci

Lăsat de câţiva ani în paragină, fostul restaurant cu specific irlandez Ginger Ale, de pe strada Săulescu, a devenit un adevărat focar de infecţie; vecinii sunt terorizaţi atât de mirosul insuportabil provenit de la fosta crâşmă de lux, cât, mai mult, de grupul infracţional de peste zece persoane care s-a aciuat în imobil 

„Amplasat în Iaşi, într-o casă pitorească cu grădină şi foişor, restaurantul Ginger Ale vă invită în atmosfera plină de farmec a unui pub irlandez. Muzica bună, personalul impecabil şi decorul inedit pun în valoare creaţiile culinare irlandeze, existând şi un bogat asortiment de bucătărie europeană”. Aşa suna, acum câţiva ani, descrierea unuia dintre cele mai luxoase restaurante din centrul Iaşului, de pe Strada Săulescu nr. 23, devenit astăzi o casă abandonată, bântuită de interese, faliment şi ocupată samavolnic de boschetari şi infractori.
Vecinii, terorizaţi de oamenii străzii
Potrivit vecinilor, această casă zace în părăsire de vreo 3-4 ani, imediat ce patronii restaurantului şi firmele de lichidatori s-au spălat pe mâini. „De când a rămas abandonată, această casă este ocupată an de an de grupuri de aurolaci. Anul trecut au dat foc la gunoaie din interior şi casa a luat foc. Au venit pompierii, iar poliţia, când să caute făptaşul, nu a mai găsit pe nimeni. Tot aceiaşi oameni ai străzii au furat armătura de la lucrarea începută înainte de a intra în faliment restaurantul şi au năvălit şi la mine în curte în câteva rânduri şi m-au furat. Am făcut reclamaţie la Inspectoratul în Construcţii prima oară, pentru că se începuseră acele lucrări pe limita proprietăţii. După ce au abandonat casa şi aceasta a început să fie ocupată de aurolaci, am sesizat în nenumărate rânduri Poliţia şi Primăria, poate or închide accesul sau or face ceva cu cei care o ocupă, dar nimeni nu a făcut nimic”, a declarat Andrei Pricop, proprietarul uneia dintre casele din vecinătatea fostului restaurant.

„Poliţiştii se deplasează la faţa locului doar în momentul în care cineva ne face o sesizare scrisă. Noi nu putem evacua persoanele de acolo pentru, că nu avem competenţe în acest sens” – subinsp. Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi

Poliţiştii patrulează, dar nu evacuează
Din cauza mirosului şi a comodităţii, poliţiştii nu au intrat niciodată nechemaţi în această clădire insalubră, în care şi-a găsit bârlog pe timp de iarnă un boschetar care ameninţă trecătorii cu o rangă, 6 tineri tatuaţi şi fără locuri de muncă, două tinere şi doi minori sub 3 ani. Toată această faună a ajuns acolo prin mutări succesive, cele mai multe în urma evacuărilor din Cinematograful Tineretului şi dintr-un imobil de pe strada Fătu, care devenise un adevărat cuib de prostituţie şi cerşetorie. Fără nici un loc de muncă, acest grup locuieşte fără probleme, beneficiind chiar şi de curent electric, furat din reţeaua publică. Chiar dacă au cunoştinţă de aceste situaţii, poliţiştii îşi trag caschetele peste ochi şi se fac că nu văd. „Am aplicat sancţiuni acolo, iar zona este ţinută sub supraveghere în timpul patrulărilor pe care le efectuează colegii noştri de la Secţia III Poliţie. Poliţiştii se deplasează la faţa locului doar în momentul în care cineva ne face o sesizare scrisă. Noi nu putem evacua persoanele de acolo, pentru că nu avem competenţe în acest sens. Zona oricum se află în itinerarul nostru de patrulare”, a declarat subinsp. Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
La rândul lor, inspectorii Serviciului Control Intern din cadrul Primăriei Iaşi susţin că au sub observaţie focarul de mizerie de pe Săulescu şi trimit regulat somaţii către firma Tamango SRL, cea pe numele căreia figura restaurantul ultima oară. În fapt, aceste somaţii ajung într-o cutie poştală inactivă de mai mulţi ani, deoarece administratorul acestei societăţi, Cristian Zaharia, cel care deţinea restaurantul în anul 2009, an în care acesta a fost preluat de lichidatori, în urma declarării stării de faliment, nu mai are nici un drept asupra clădirii. „În anul 2009 mi s-au retras toate drepturile asupra clădirii în care a funcţionat restaurantul, acestea revenind lichidatorilor. Ultimul lichidator de care ştiu este APC Consulting”, a declarat Cristian Zaharia.

Sursa: Evenimentul

Lăsați un comentariu

*