Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Accident! Un bărbat din Neamţ a fost la un pas de moarte în Vaslui

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în municipiul Piatra Neamţ, a fost la un pas să-şi piardă viaţa la Bârlad, după ce s-a angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.

Acesta a fost lovit în plin de un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, care se deplasa din direcţia Gura Leului – Gară. Potrivit unor martori, victima tocmai ieşise dintr-o farmacie şi s-a băgat în faţa maşinii fără să se asigure.

 

“Probabil avea probleme, se gândea la ceva. Nici măcar nu s-a uitat într-o parte sau în alta când a traversat. Şoferul autoturismului nu l-a mai putut evita, a fost prea din scurt”, ne-a declarat un cetăţean.

 

În după-amiaza de 9 noiembrie a.c., pe strada Primăverii din municipiul Bârlad a avut loc un accident de circulaţie, iar cercetările efectuate de poliţiştii Biroului Rutier au condus la stabilirea următoarelor date: Dragoş M., în vârstă de 18 ani, din municipiul Bârlad, conducea un autovehicul din direcţia Gura Leului – Gară, iar la un moment dat a accidentat un pieton care se angajase în traversarea străzii în mod neregulamentar”, a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui.

 

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” din Bârlad, fiind diagnosticată cu fractură humerus, fractură gambă stânga şi fractură gambă dreapta.

 

 

Lăsați un comentariu

*