Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bacău: Nadia Comăneci împlineşte, marţi, 52 de ani

Prima sportivă din istoria gimnasticii care a primit nota 10 intr-un concurs olimpic, fosta gimnasta Nadia Comaneci, implineste, marti, 52 de ani.
Nadia Comăneci s-a născut pe 12 noiembrie 1961 în Oneşti, judeţul Bacău. A concurat pentru primadată la nivel naţional în anul 1970, ca membră ca echipei de gimanstică din oraşul natal. Mai târziu a început antrenamentele cu Béla Károly şi Márta Károlyi, care ulterior însă au emigrat în SUA.
Pe când avea 13 ani, gimnasta a câştigat trei medalii de aur şi una de argint, la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia, scrie Gandul.info. Un an mai târziu, în 1976, în timpul Jocurilor Olimpice de Vară de la Montreal, Québec, Nadia Comăneci a obţinut scorul perfect – 10 -, a câştigat trei medalii de aur ( la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi una de bronz (sol). Sportiva şi-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României s-a retras din competiţie în semn de protest contra arbitrajului. Doi ani mai târziu, Nadia Comăneci a câştigat ce de-al treilea titlu suprem, devenind astfel primul sportiv din istoria gimnasticii care a reuşit o astfel de performanţă.
A participat şi la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se pe locul a doilea, după Elena Davâdova la individual compus. Şi-a păstrat titlul la bârnă, dar a câştigat şi o nouă medalie de aur la sol şi una de argint, împreună cu echipa.
Ea îşi va petrece ziua de naştere alături de familie şi câţiva prieteni, într-un local din Oklahoma.

Lăsați un comentariu

*