Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Aproape 2.000 de pensionari suceveni primesc pensii mai mici din cauza datoriilor

Anul acesta, în baza cererilor venite din partea instituţiilor publice şi altor entităţi afectate, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a procedat la înfiinţarea de popriri 1745 de drepturi ale pensionarilor, anunţă directorul executiv Camelia Chitul.

Astfel, în 2013, până în momentul de faţă, 706 de cereri  de instituire de popriri au venit din partea executorilor judecătoreşti, 421 de la caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, iar altele 276 de la primării, în contul taxelor şi impozitelor locale neplătite.

Pensionarii suceveni primesc pensii „ajustate” şi din cauza reţinerilor solicitate de cooperativele de credite (124 de cazuri), Administraţia Finanţelor Publice (107 cazuri), bănci (40 de cazuri), precum şi ca urmare a neachitării pensiilor de întreţinere
(71 de cazuri).
Înfiinţarea popririlor asupra drepturilor de pensii se face cu respectarea art. 728 din Codul de Procedură Civilă, potrivit căruia, în cazul în care există o singură cerere, poprirea se înfiinţează pe o treime din cuantumul pensiei.

În situaţia în care pe numele pensionarului se înregistrează mai multe solicitări de poprire, reţinerile băneşti nu pot depăşi 50% din cuantumul pensiei.

În baza legii, Casa Judeţeană de Pensii are obligaţia de a pune în executare cererile de instituire a popririlor care vizează pensionarii.

Lăsați un comentariu

*