Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Șoferița începătoare, Ancuța Buliga, care a intrat cu maşina în copac, va fi operată la mâna stângă

Șoferița începătoare, Ancuța Buliga, eleva de 18 ani, de la  Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, grav rănită în accidentul de sâmbăta trecută,  va fi luni operată la mâna stângă.

Ancuţa Buliga a fost stabilizată de medicii ieşeni, iar luni va suporta prima intervenţie chirurgicală pentru rezolvarea fracturilor de la mâna stângă, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Tiberius Brădăţan. Responsabilul de relaţiile cu presa a arătat că tânăra este şi acum intubată şi ventilată mecanic, dar din punct de vedere neurologic nu pune probleme deosebite.

Eleva continuă să fie sedată din cauza durerilor mari pe care le are şi care-i provoacă o stare de agitaţie maximă, ce împiedică refacerea.  Eleva Ancuţa Buliga răspunde la stimuli şi comunică cu medicii atunci când se trezeşte, a arătat dr. Tiberius Brădăţan. El a adăugat că tânăra este hrănită printr-un tub introdus în stomac, iar în cursul zilei de luni medicii ieşeni vor încerca să-i reconstruiască oasele de la mâna stângă, care au fost strivite în accident.

Urmează reconstrucţia oaselor feţei, după ce se reduce edemul facial, cu alte cuvinte după ce faţa nu va mai fi tumefiată. Acest lucru se va întâmpla însă peste câteva săptămâni, petrecute tot în spital.

Pacienta nu mai are sângerări şi putem spune că este în afara oricărui pericol din punct de vedere al semnelor vitale”, a spus  purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

 

Trebuie amintit că Eleva ,care obținuse de o lună de zile, permisul de conducere, conducea maşina tatălui ei,  un BMW Seria III, şi în care se mai aflau patru colegi de-ai ei, doi băieţi şi două fete,  autotursim care s-a făcut zob de un copac în drum spre aeroportul din Salcea.

Lăsați un comentariu

*