Ipoteză dramatică pentru fanii X Factor. Una dintre concurentele din echipa lui Dan Bittman, Mădălina Lefter, ar putea să îşi ia adio de la scenă înainte de a fi devenit vedetă cu acte în regulă.
Gala trecută, Mădălina şi-a forţat foarte mult vocea, astfel că medicii i-au recomandat pauză vocală totală, chiar înainte de semifinala super show-ului, difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1.
La doar 15 ani, Mădălina a cucerit România şi Italia, fiind aplaudată de milioane de oameni pentru duetul extraordinar cu Olivia Newton-John.
Mãdãlina este şi prima solistã din România care a cântat în duet cu Anastacia, pe când avea doar 13 ani. Acum Mãdãlina s-a transformat déjà într-o domnişoarã în toatã regula, care se mândreşte cu peste 60 de premii muzicale. Interpretările Mădălinei au uimit de fiecare dată şi au stârnit ropote de aplauze, dar şi aprecierile juriului.
Din păcate pentru Mădălina, imediat după gala trecută, problemele au apărut, medicii recomandându-i pauză vocală totală. Deşi toată lumea spera într-o remediere cât mai rapidă, lucrurile nu stau deloc aşa. În aceste condiţii, Mădălina ar putea fi marea absentă a semifinalei din această seară, drumul său la X Factor trebuind să se încheie aici.
Îngrijoraţi, părinţii îi sunt alături, iar mentorul său, Dan Bittman, este şi el foarte îngrijorat cu privire la situaţia concurentei sale, mai ales că Mădălina nu a putut să îşi repete deloc piesa pentru această gală. Ce se va întâmpla cu Mădălina, rămâne de văzut în aceată seară, de la 20:30, în semifinala supershow-ului X Factor, la Antena 1.
Sursa: Libertatea
Mădălina Lefter continuă lupta la XFactor! Ruxandra Tomulesei vine însă acasă