Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Mesaje sfâşietoare ale copiilor femeii ucise în coaforul de la Iaşi: Nu-mi voi pierde credinţa în Dumnezeu, voi încerca să fiu puternic

Băiatul cel mare al Minei Olaru, femeia din Iaşi ucisă sâmbătă noapte într-un coafor din Iaşi, a postat pe reţelele sociale mai multe mesaje despre moartea mamei sale.

Adolescentul a plecat de acasă odată cu mama şi cele două surori ale sale, pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun. Dacă cele trei au fost internate într-un centru de protecţie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, băiatul de 18 ani a preferat, potrivit rudelor, să rămână la un prieten.  La scurt timp după ce a aflat de moartea mamei sale, băiatul a postat pe Facebook un mesaj în care a precizat că şi-a pierdut ambii părinţi însă că nu îşi va pierde credinţa în Dumnezeu.

„În seara asta am pierdut tot, pe ambii Parinţi, dar nu-mi voi pierde credinţa în Dumnezeu …voi încerca să fiu puternic”, postat adolescentul. Ulterior, acesta a scris câteva cuvinte şi despre mama sa. „O Mamă Bună, iubitoare şi sufletistă cum nu gaseşti nicăieri. Cu problemele ce le avea îşi zâmbea mereu şi îţi alina sufletul”, a mai scris fiul Minei Olaru.  Fiica de 13 ani a femeii ucise se află în prezent în grija rudelor. Ea a aflat cumplita veste sâmbătă seară, chiar de la locul producerii tragediei, acolo unde a venit însoţită de un reprezentant al Protecţiei Copilului. Pe lângă cei doi, soţii Olaru mai aveau împreună o fetiţă de doi ani şi şapte luni.

Citeste mai mult: adev.ro/mymj1d

Lăsați un comentariu

*