Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

În şcolile din Vaslui, „atenţiile“ pentru dascăli vin sub formă de „sponsorizări“

Chiar dacă nu vor să recunoască, mulţi părinţi vor să fie atenţi cu dascălii care le pregătesc copiii la şcoală. baniFie că vorbim de fondul clasei, fie că vorbim de mici atenţii pentru cadrele didactice, ele se practică în unităţile şcolare din Vaslui, începând de la grădiniţă şi până la liceu, scrie Adevărul de Vaslui. Fără îndoială, părinţii sunt nevoiţi să scoată cei mai mulţi bani la grădiniţă şi, mai nou, la clasa zero. Interesant este faptul că, tocmai pentru a evita genul de scandal în care invăţătorii sau profesorii cer bani, aceştia găsesc tot timpul un părinte care să se ocupe de strângerea de fonduri pentru clasă.

Spre exemplu, la grădiniţă, părinţii de la grupa mică trebuie să dea bani pentru cartuş la imprimantă, pentru un videoproiector nou, pentru huse la scaune, pentru lenjerie nouă la pătuţuri, pentru diferite materiale didactice, ceea ce înseamnă că suma totală se ridică la 150 de lei de copil. Ce-i drept, toate aceste bunuri rămân până când micuţii de la grupa respectivă intră la şcoală.

Pe lângă aceşti bani, părinţii trebuie să mai suporte  şi cheltuielile „neprevăzute“ cauzate de sărbători, cum ar fi Crăciunul, 8 martie sau Paştele. Spre exemplu, la o grădiniţă din Vaslui părinţii au cheltuit 65 de lei, bani în care au intrat cadourile către educatoare şi îngrijitoare şi pentru dulciurile pe care cei mici le-au primit de la Moş Crăciun.    Clasa zero, un clavar   Fără îndoială, proaspăt înfiinţata Clasa zero goleşte cel mai mult buzunarele părinţilor. O mămică ne-a explicat că, numai în prima lună a cheltuit aproape 800 de lei, bani pe care învăţătoarea i-a cerut pentru „binele copiilor“.

„Eu sper ca toate aceste lucruri cumpărate din banii noştri să rămână până în clasa a IV-a. Am cumpărat videoproiector, o plasmă, casetofon, calculator cu sistem audio şi, binenţeles, am plătit şi un electrician care să le monteze. Toate astea ne-au costat vreo 400 de lei. La aceşti bani s-au adăugat şi nu ştiu de care manuale, caiete cu fiţe, plus rechizitele şi hăinuţele şi aşa am ajuns la 800 de lei. Nu ai cum să nu dai, deoarece ceilalţi părinţi sar cu gura, chiar dacă nu toată lumea nu are bani. Şi apoi, şi doamna îţi sugerează că  este spre binele copilului“, ne-a mărturisit Lavinia, mama unui băieţel în clasa zero.

Fondul clasei=sponsorizare

Şi la Vaslui au fost câteva cazuri mediatizate în care dascălii cereau bani de la părinţi pentru câteva din cele trebuincioase şcolii. Un astfel de caz s-a petrecut în luna decembrie a anului trecut, atunci când Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a demarat o anchetă la Şcoala 5 „Ştefan cel Mare“ din municipiul reşedinţă de judeţ, după ce părinţii elevilor unei clase au contribuit cu bani pentru cumpărarea unor bănci noi în sala de curs. Un alt caz ajuns în atenţia opiniei publice a fost cel din luna mai a anului trecut, atunci când directorul Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza“ din Vaslui i-ar fi obligat pe elevi să cumpere tricouri personalizate, în loc de uniformă. Tocmai pentru a evita astfel de scandaluri, cadrele didactice se feresc să folosească termenul de „fondul clasei“ şi preferă să „îi roage“ pe părinţi să suporte aceste mici „sponsorizări“.

Lăsați un comentariu

*