Un jurnalist de 37 de ani care s-a născut la Câmpulung Moldovenesc a dispărut, vineri, după un accident aviatic care a avut loc în Statele Unite ale Americii. Andrei Postelnicu a decolat, vineri seară, cu un Piper PA-28 dinspre Marathon spre Vero Beach, iar, potrivit şefului poliţiei locale, William Snyder, avionul s-a prăbuşit în apă.
Potrivit wptv.com, nişte trecători au găsit câteva lucruri de-ale acestuia, iar autorităţile efectuează mai multe căutări pentru identificarea acestuia. Postelnicu s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, dar a locuit mai apoi în Constanța. Acesta a devenit cetățean englez și a lucrat ca jurnalist specializat pe economie la publicații precum Financial Times, Bloomberg, dar a lucrat şi la Evenimentul zilei și Capital. Postelnicu a fost corepondent înSUA al postului Realitatea TV.
De asemenea, a fost consultant al politicianului Mircea Geoană și a lucrat și în TVR. El a obținut licența de pilot în anul 2010, în Franța.
Potrivit autorităţilor americane, un rucsac cu actele personale, dar şi alte lucruri ale jurnalistului dispărut a fost găsit pe plajă, între plaja Stuart şi plaja Jensen.