Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au străbătut peste 40 de kilometri (dus-întors) pentru un incendiu închipuit. S-a întâmplat în a doua zi de Paşte. La ora 23.32, un bărbat a anunţat, prin intermediul numărului de urgenţă unic 112, personalul din dispeceratul integrat că arde o casă din oraşul Bucecea. Pentru a fi credibil, a revenit cu un al doilea apel prin care îi asigura pe pompieri că locuinţa arde, dar nu există pericol de propagare, întrucât vecinii s-au mobilizat şi intervin cu găleţile cu apă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă şi pompierii voluntari din localitate. La sorirea gărzii de intervenţie, locuinţa nu ardea, iar proprietarii dormeau.
Atât pe timpul deplasării spre Bucecea, cât şi la locul indicat, pompierii au apelat numărul de pe care s-a făcut sesizarea. Iniţial, au primit ton de ocupat. După multe insistenţe, li s-a răspuns la telefon şi li s-a spus că a vrut să verifice dacă „pompierii au apă în autospeciale şi sunt pregătiţi să intervină în zi de sărbătoare”.
În tot acest timp, alţi botoşăneni ar fi putut avea nevoie cu adevărat de ajutorul pompierilor.
Un caz asemănător s-a înregistrat anul trecut, tot la Bucecea. Cazul a fost preluat de poliţişti.
Sursa: BotosaniNews