Poliţiştii din Oneşti, judeţul Bacău, au descoperit, în urma unor percheziţii efectuate în locuinţele unor hoţi, o bombă de artilerie din ultimul război.
Oamenii legii au verificat, joi, casele a două persoane din localitatea Gura Văii, suspectate că au săvârşit mai multe furturi.Cele două persoane, de 23 şi 24 de ani, au furat mai multe cabluri de la instalaţiile unor societăţi comerciale care au puncte de lucru în zona Borzeşti.
Pe lângă obiectele furate, poliţiştii au dat peste un obuz cu focos, drept pentru care au solicitat intervenţia pirotehniştilor.Proiectilul perforant de calibru 76 mm, care a fost ridicat de pirotehnişti, urmează să fie distrus.