Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Vaslui: Miting împotriva exploatării gazelor de şist

Reprezentanţii Grupului de Iniţiativă al Societăţii Civile (GISC) Bârlad organizează, miercuri, un protest împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.
Marşul, care se desfăşoară pe traseul Fabrica de Confecţii-Piaţa Civică-Grădina Publică Bârlad, este organizat împotriva Companiei Chevron, care a obţinut în judeţul Vaslui licenţe de prospectare pe trei perimetre din judeţ pentru exploatarea gazelor de şist.

80 de jandarmi asigură ordinea şi siguranţa la acest miting la care sunt aşteptate să participe câteva sute de persoane.

”Participanţii la manifestare sunt obligaţi să respecte recomandările făcute de organizatori şi să nu participe la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunării publice. Pe timpul desfăşurării manifestării, echipaje ale Jandarmeriei vor patrula în oraş, intervenţia acestora putând fi solicitată la numărul de urgenţă 112”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui, Lucian Modoranu.

Lăsați un comentariu

*