Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

 

Suceava: Bărbat rănit într-un accident de muncă la Broşteni

Un bărbat de 38 de ani, Dan M., din satul Neagra, comuna Broşteni, a suferit, joi, un accident de muncă. El este angajat ca şofer pe tractor la o societate care are obiectul de activitate exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos.

Joi, o echipă de muncitori din care făcea parte şi victima, s-au deplasat în teren, de unde aveau de scos masa lemnoasă la drum auto. Dan M., în timp ce efectua a treia cursă, având legate în sarcină după tractor 11 arbori, în momentul în care cobora pe un drum forestier în pantă, tractorul a fost împins de sarcina de lemne, timp în care şoferul a încercat să facă un viraj în partea dreaptă cu intenţia de a opri tractorul,dar, din cauza drumului în pantă acoperit cu mâzgă, a lovit cu puntea faţă în nişte bolovani din piatră, rulând încă 30 de metri, moment în care a intrat cu faţa într-o grămadă de piatră. În urma acestui impact, şoferul a fost aruncat din utilaj.
Potrivit unui comunicat a Politiei Suceava, barbatul a fost transportat la Spitalul Vatra Dornei, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „politraumatism prin accident forestier, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism abdominal cu iritaţie peritoniană, traumatism umăr drept, fractură femur stâng”, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava.

Barbatul este angajat cu contract de muncă, iar în timpul serviciului purta cască de protecţie, care a fost identificată la faţa locului.
Inspectorii muncii vor face o verificare in acest caz. De asemenea, o ancheta vor face si cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi I.T.M. Suceava.

Lăsați un comentariu

*