Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Poliţiştii locali din Bacău, testaţi cu etilotestul la muncă

Poliţiştii locali din Bacău au ajuns să fie testaţi cu aparatul etilotest la serviciu. Conducerea a decis ca toţi agenţii locali să fie testaţi prin sondaj la începerea şi terminarea programului.
Doi agenţi locali şi-au pierdut astfel locul de muncă, iar  un altul, care a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, s-a ales cu salariul diminuat cu cinci la sută pe două luni.

“Se pare că tot învățul are și un dezvăț. De când am introdus această măsură, nu s-au mai înregistrat cazuri. Angajații au înțeles care sunt consecințele consumului de alcool în timpul programului și au respectat pe deplin regulamentul”, a declarat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău.

Decizia de a-i testa pe poliţiştii locali cu etilotestul a venit după ce mai mulţi cetăţeni au făcut sesizări pe adresa Poliţiei Locale Bacău că agenţii consumă alcool în diverse localuri.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Inedit! Angajaţii unui spital din Vaslui, testaţi cu etilotestul | MoldovaNews.ro
  2. Inedit! Angajaţii unui spital din Vaslui, testaţi cu etilotestul | VasluiNews.ro

Lăsați un comentariu

*