Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Iaşi: Gripa porcină mai face o victimă

Autorităţile sanitare ieşene au înregistrat cel de-al doilea deces în urma complicaţiilor datorate gripei de tip AH1N1, în cazul unei femei în vârstă de 62 de ani. Aceasta suferea de ciroză hepatică. Din cauza infectării cu virusul AH1N1 i-a fost afectat sistemul imunitar. Femeia a murit din cauza unei insuficienţe respiratorii, eforturile depuse de medici fiind inutile.
 

Acesta este cel de-al doilea deces din Iaşi, cauzat de gripa porcină. În urmă cu o săptămână, un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit după ce a stat o săptămână în comă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Prof.univ.dr. Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase a anunţat că a primit confirmarea de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, conform căreia bărbatul avea virusul AH1N1.

Lăsați un comentariu

*