Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Vaslui: Femeie bătută de patronul său, Cătălin Botezatu, pentru că şi-a cerut salariul

O femeie, în vârstă de 35 de ani, din Vaslui a fost  bătută de patronul pentru care lucra, pentru că şi-a cerut drepturile salariale.
Femeia este angajată la o clinică privată din municipiul Vaslui. Ea a depus o plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă în care a reclamat că nu şi-a primit salariul pe luna februarie şi că patronul a obligat-o să îşi dea demisia. Când a aflat ce a făcut angajata sa, şeful femeii a lovit-o crunt.

Mi-a dat în buză am buza spartă, am cetificat medico legal, cu palma peste ureche m-a lovit, de gât m-a strâns, m-a trântit pe canapea, am venit cu capul de perete. Mi-am dat demisia, am fost obligată, motive nu au să mă concedieze. Banii spun că se vor da de azi pe mâine. Am fost la ITM. Am sunat la 112 şi am vrut să ies din clinică, erau pacienţi, colegele mele, a venit m-a tras iar înapoi”, a declarat Mihaela Pârvan.

Nefericitul eveniment s-a petrecut la locul de muncă al femeii, adică la clinica Teoclinik, unde aceasta a lucrat mai bine de doi ani.

Potrivit acesteia, patronul Cătălin Botezatu se comporta urât şi cu celelalte angajate.
Femeia a apelat şi la poliţie.

A fost primită o sesizare din partea unei femei de 35 de ani care a afirmat, că în timp ce se afla la serviciu, administratorul societăţii unde îşi desfăşura activitatea a lovit-o şi a ameninţat-o. La plângere a depus şi un certificat medico legal. Urmare a sesizării primite a fost întocmit un dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, a declarat, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Lăsați un comentariu

*