Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Vaslui: Elevul care şi-a înţepat colegii cu un compas, mutat disciplinar

Elevul, în vârstă de 12 ani, care şi-a înţepat cu un compas mai mulţi colegi de la o şcoală din Bârlad, va fi mutat disciplinar la o altă şcoală din municipiu. Băiatul, care este cercetat pentru loviri şi alte violenţe, va avea şi nota scăzută la purtare.

Măsurile de sancţionare disciplinară ale elevului în cauză au fost analizate în cadrul Consiliului Profesoral al clasei şi aduse la cunoştinţă Comisiei de Disciplină pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Mediul Şcolar, care funcţionează în cadrul şcolii„, a declarat directorul Şcolii „Iorgu Radu” din Bârlad, Larisa Andronache.

Elevul urmează a fi mutat la o altă şcoală după vacanţa de primăvară.

Ancheta în acest caz a fost declanşată după ce părinţii unuia dintre elevii înţepaţi, o fată de 12 ani, care a ajuns la spital, a depus plângere la Poliţie.

Lăsați un comentariu

*