Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Un hoţ din Vaslui a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliţiştilor

sigla post politieSituaţie incredibilă chiar în centrul municipiului Vaslui.
Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Beneşti, care se afla la furat într-o boxă din subsolul unui bloc din centrul municipiului, a sunat la 112 şi a cerut să vină poliţiştii să îl salveze. După ce şi-a umplut rucsacul cu diverse bunuri furate, hoţului i s-a părut că aude zgomote ciudate, după ce a băut o sticlă de vin, aşa că a pus mâna pe telefon şi a cerut sprijinul poliţiştilor.
Poliţiştii deplasaţi la locul indicat l-au găsit pe tânăr aşteptând cuminte într-una din cele şapte boxe în care intrase, pe rând, prin efracţie. Pe numele suspectului s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de furt calificat, având în vedere că rucsacul cu bunurile sustrase a fost găsit asupra lui„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Bărbatul este un client mai vechi al poliţiştilor, el fiind cunoscut cu antecedente de furt.

Lăsați un comentariu

*