Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Romtelecom și E.ON amendate de Protecţia Consumatorului Iaşi

În primul caz, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a amendat SC Romtelecom SA pentru că şi-a deconectat un client care era cu plata facturilor la zi. Potrivit comisarilor, consumatorul, domiciliat în Podu Iloaiei, a reclamat că operatorul economic i-a deconectat în mod abuziv serviciile de telefonie, deşi era cu plata la zi. În contrapartidă, prestatorul de servicii a susţinut faptul că acel consumator ar fi solicitat telefonic renunţarea la servicii, dar nu a adus nicio dovadă în acest sens. “În urma verificărilor, s-a reţinut că în lipsa unei cereri scrise nu trebuia deconectat acel post telefonic, abaterea fiind sancţionată cu amendă în cuantum de 4.000 lei. Tot în cazul acestei reclamaţii, operatorul economic nu a putut face dovada că a înmânat consumatorului un exemplar din contractul în baza căruia se prestează serviciile de telefonie. Pentru această abatere a fost aplicată sancţiunea cu amendă în cuantum de 3.000 lei”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. În acest caz, remedierea deficienţei reclamate s-a făcut prin reluarea prestării serviciilor.

Și furnizorul de energie din Iași, E.ON Energie România a fost sancționat  în urma reclamaţiei unui consumator. Potrivit comisarilor, angajaţii companiei i-au facturat în mod greşit consumul de gaze naturale unui consumator din municipiul Iasi. “În urma cercetărilor efectuate a rezultat că E.ON Energie România SA a emis o factură pe numele consumatorului respectiv, cantitatea facturată fiind de 273 mc. În mod corect, conform prevederilor contractuale, cantitatea ce trebuia facturată era de 27 mc. Prestatorul de servicii a explicat deficienţa printr-o «eroare de validare a operatorului la încărcarea în sistemul informatic, care a adăugat în mod eronat cifra 3». Comisarii au concluzionat în sensul existenţei unei proceduri nesigure în activitatea de facturare, faptă sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 lei”, a explicat comisarul şef Marian Grigoraş.Operatorul economic a făcut dovada remedierii deficienţei, stornând factura emisă greşit

Lăsați un comentariu

*