Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Interpreta de muzică populară Laura Haidău îşi lansează al treilea volum

“Unde-s eu, îi voie bună!” – este titlul unui nou material discografic realizat de Laura Haidău cu orchestra Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu”, sub bagheta dirijorală a maestrului Viorel Leancă. Albumul va fi lansat pe 1 Decembrie. Ziua naţională a României nu a fost aleasă întîmplător, ci pentru că Laura Haidău a inclus între cele 15 cîntece şi pe cel intitulat „La români e sărbătoare”.

Pe noul meu album avem, în premieră, o horă a noastră, a tuturor românilor, o horă a unirii. În majoritatea pieselor – de la ritmul de horă, huţulcă, pînă la ţărănească, primează descrierea Bucovinei, <plai de dor>, a locurilor, a oamenilor, a sărbătorilor, a sufletului bucovinean. Bineînţeles că nu puteau lipsi cîteva texte mai şugubeţe, după cum v-am obişnuit! O fărîmă a sufletului meu i-l dăruiesc publicului drag, cel fără de care n-am avea puterea de a merge mai departe!”, a declarat interpreta.

Viorel Leancă, dirijorul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, spune că „melodiile de joc de pe acest album întregesc, în mod armonios, ampla imagine a creaţiei folclorice prin varietate de genuri şi stiluri, prin energia şi dinamica lor cuceritoare, fiind puse în valoare cu evidente calităţi de virtuozitate şi sensibilitate artistică”.

În decursul celor 10 ani de cîntec, Laura Haidău s-a preocupat în mod consecvent de valorificarea şi transmiterea pe mai departe a folclorului bucovinean care încălzea sufletele oamenilor pe scenă, la hora satului, la nuntă sau la alte petreceri populare”, am mai aflat de la maestrul Leancă.

Acum, cînd ai reuşit să strîngi parte din munca ta de peste un deceniu, sunt fericit că am reuşit să te impulsionez pe tine să laşi ceva care să fie legat de numele tău şi de folclorul bucovinean”, îi transmite Laurei Haidău dirijorul ansamblului artistic sucevean.

“Unde-s eu, îi voie bună!” este cel de-al treilea album semnat Laura Haidău. Artista a debutat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” ca solist dansator, apoi a început să prezinte spectacole, după care, cu sprijinul maestrului Viorel Leancă, a continuat şi ca interpretă. Le are ca modele pe Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa şi Mina Pîslaru, şi spune că „de la fiecare ai cîte ceva de învăţat, dar în stilul tău propriu”.

Lăsați un comentariu

*