Joi 09 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Patriotism! O familie din Suceava ține drapelul național arborat non-stop

Puțini sunt românii care țin steagul țării noastre arborat la porțile caselor sau  la balconele apartamentelor. Guvernul a instituit în ultimii ani  o lege prin care instituțiile statului sunt obligate să aibă drapelul național . În rest, doar de Ziua Națională a României, mai apar drapele înălțate.

Din păcate, noțiunea  de patriotism este prea puțin întâlnită în țara noastră.  Românii dau vina pe cei care conduc țara că i-au adus întrun hal încât mulți nu mai au demnitate. De departe, nici guvernanții nu  se sfiesc să  pronunțe cuvântul „patriotism” și nici gând să mai poată da dovadă de așa ceva. În Suceava, localnicii care au non-stop  steagul arborat pot fi numărați pe degete. Pe strada Aleea Dumbrăvii  din cartierul sucevean Burdujeni , familia Florica și Constantin Bezerghean , în vârstă de 59 și respectiv 72 de ani, au simțit în sufletul lor de român că  drapelul patriei trebuie să arboreze zi și noapte.

“Avem de vreo trei ani  steagul.  Am cumpărat material în cele trei culori și l-am cusut personal. Suntem români, iar noi știm că  patriotismul trebuie să existe în sufletul nostru tot timpul nu numai de 1 Decembrie. Așa am simțit  că este cel mai bine, că așa mă voi simți bine în propria locuinţă, precum și cei care ne calcă pragul casei. Americanilor, germanilor sau francezilor nu li se pare deplasat să țină steagul național în casă. La noi, în preajma sărbătorilor, din 100 de case sau apartamente, abia dacă la unul vezi un drapel la geamuri. Nici eu nu știu exact de ce ei percep altfel sentimentele naționale’’ , ne-a spus   Florica Bezerghean.

Suceveanca ne-a spus că în perioada cât a stat la bloc a fost mai dificil de arborat steagul cu cele trei culori deoarece  balconul apartamentului era închis însă după ce a vândut această locuință și  s-a mutat la casă drapelul a fost înălțat.

“ Vedeam la teelvizor cum în alte țări oamenii se mândreau cu tot felul de însemne ceea ce la noi nu se vede. Am mers în Ardeal în vizită la fiul meu și am văzut cum ungurii la casele lor țin steagul Ungariei ori noi de ce nu am arbora drapelul țării noastre. Am revenit acasă cu soțul și am decis că trebuie să avem și noi nu un steag ci două la casa noastră”, ne-a spus femeia.

 

La rândul său,  Constantin Bezerghean ne-a destăinuit că  nu numai drapelul națioanl este ceva sfânt pentru familie ci și harta României mari din 1933.

“ Bunicul meu era armean , a ajuns în România și aici s-a stabilit, la Dorohoi. El a fost pasionat de istoria românilor , pasiune insuflată și tatălui meu. Este ceva din familie și cred că fiecare ar trebui să fie patriot față de țara sa oriunde s-ar afla.  Drapelul României are culorile de bază ale curcubeului și oriunde te-ai afla în lume acesta apare pe cer”, ne-a spus suceveanul.

Lăsați un comentariu

*