Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Primarul Sucevei, Ion Lungu, audiat de DNA

Edilul Sucevei, Ion Lungu a fost audiat de procurorii DNA într-un dosar privind  pentru programul de anvelopare termică din 2009.   El se face că nu știe care e motivul citării la Direcția Națională Anticorupție.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu

M-au chemat de vreo 5 ori la DNA, am dat cu subsemnatul, şi nici nu ştiu de ce”, a declarat  primarul municipiului Suceava. Lungu este tras la răspundere din cauză că  mulţi dintre beneficiari nu şi-au achitat nici până acum cota lor de contribuţie financiară. El a spus că mulţi dintre beneficiarii programului guvernamental de reabilitare termică din anul 2009 nu şi-au achitat nici până acum cota lor de contribuţie, situaţie în care Lungu a trebuit să dea explicaţii la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Nici astăzi nu am închis programul guvernamental, lucrările fiind făcute şi repartizate de mult timp. Oamenii s-au văzut cu sacii în căruţă şi nu s-au mai gândit să plătească diferenţele la asociaţiile de proprietari. M-au şi chemat de vreo 5 ori la DNA, am dat cu subsemnatul, şi nici nu ştiu de ce”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

 

Lăsați un comentariu

*