Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Spitalul Judeţean Bacău trebuie să plătească daune morale de 1,7 milioane de euro. Vezi pentru ce!

Instituția medicală trebuie să achite daune de un milion de euro unei bolnave cu HIV, în urma unei decizii a ICCJ, și alte 700.000 de euro unui băcăuan, proces încă pe rolul instanțelor.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a solicitat aprobarea consilierilor județenei să angajeze servicii juridice pentru două procese în care spitalul riscă să piardă cumulat 1,7 milioane de euro. Potrivit Ziarul de Bacău, acest punct, aprobat până la urmă de aleșii județeni, a stârnit numeroase discuții și controverse. Suma i-a speriat pe consilieri, mai ales că plata ar însemna blocarea activității medicale și lipsa salariilor pentru angajați pentru o perioadă de până la șase luni.

SJU a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) un proces cu o tânără de 24 de ani, care în 1990 a fostă infestată cu HIV. De altfel au fost trei cazuri similare, împreună cerând cinci milioane euro despăgubiri. În două situații, Spitalul a reușit să se apere, închizând procesele, dar în altul a pierdut un milion de euro. Tânăra a dat în judecată Spitalul de Pediatrie, dar între timp acesta a ajuns secție a SJU. În al doilea caz, din 2008, cel al unui băcăuan infestat în spital cu stafilococ auriu, este pe rolul instanțelor, iar acesta cere o despăgubire de 700.000 de euro. “În primul caz nu se mai pune problema să mai avem vreo cale de atac, ci doar să micșorăm suma fixată de ICCJ ca daune – a declarat Dan Stoica, managerul SJU. De aceea, pe 10 ianuarie avem termen pentru revizuire, unde sperăm să micșorăm daunele morale.

În al doilea caz ne judecăm și avem nevoie de un avocat să ne reprezinte, pentru că juriștii noștri au un volum mare de muncă”. În plus, juriștii de la SJU nu pot face față unor procese de asemenea anvergură. Managerul Stoica a precizat că a vorbit cu avocați și că primul proces ar costa spitalul 5.000 euro, iar al doilea 7.000 euro. Petru Enășoaie, ales PDL a susținut că va vota împotriva acestui proiect, pe motiv că “acum aflăm că avem pe rol procese din 1990. De ce nu am primit informări lunare? Acum angajăm o casă de avocatură sau un avocat și nu avem nicio garanție că vom câștiga”.

Liberalul Mihai Ichim a propus și el un amendament prin care pentru primul proces să nu se angajeze avocat, iar pentru al doilea să se angajeze unul, dar să fie îndreptată acțiunea și împotriva firmei de asigurări, care să plătească o eventuală despăgubire. Nicu Șapcă (PDL) a criticat și el acțiunea de angajare a serviciilor juridice și a cerut atenție, iar liberalul Neculai Olaru a cerut ca, atunci când se va semna contractul cu avocatul/casa de avocatură, să se stabilească un onorariu similar comisionului de succes. Medicul Carmen Mârtz (PNL) a spus că ceea ce s-a întâmplat în 1989-1990 este valabil în toată țara, că atunci nu se știa de HIV, că nu se monitorizau infecțiile și că seringile încă se mai fierbeau pentru sterilizare. În plus ea a spus că trebuie să se găsească o soluție pentru că nu se poate bloca activitatea unui spital. Dragoș Benea i-a întors pe aleși cu fața spre persoana infectată cu HIV și chinurile prin care a trecut ea până acum și a vrut să amâne proiectul de pe ordinea de zi. Nu s-a putut din cauza termenelor de proces care sunt în ianuarie: reviziurirea pe 10 ianuarie, al doilea pe 22 ianuarie 2014.

 

Lăsați un comentariu

*