Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

O clinică medicală, declarată inactivă de ANAF, eliberează buletine de analize pentru şoferi. Finanţele Publice: “Clinica Psihomed face evaziune fiscală!”

Clinica Psihomed Consult Center, situată pe strada Bucium din municipiul Bacău, emite pe bandă rulantă buletine de analize medicale, chiar dacă şi-a încetat activitatea încă din luna martie a anului trecut.clinica psihomed

Zeci de conducători auto care vor să-şi preschimbe permisul de conducere, sau elevi ai şcolilor de şoferi care au nevoie de dovada medicală că sunt apţi să conducă maşini, primesc buletine medicale emise de o clinică inexistentă din punct de vedere financiar. Se întâmplă în Bacău la Clinica Psihomed Consult Center, firmă care şi-a încetat activitatea acum aproape zece luni. Faptul că firma a devenit inactivă, adică, practic inexistentă în acest moment, nu o împiedică pe Diana Lucan Humureanu să elibereze, zilnic, zeci de avize medicale şi, implicit să încaseze bani pentru ele. Pentru sume care variază între 100 şi 200 de lei, în funcţie de natura fişei medicale solicitate, băcăuanii pot primi dovada că sunt apţi să conducă maşini de diferite categorii, iar avizele medicale odată emise devin acte oficiale pentru a fi depuse la dosarul cerut de poliţiştii de la Serviciul Public Permise Auto. Firma Psihomed Consult Center a devenit inactivă începând cu data de 28 martie anul trecut, însă anunţul a fost făcut public pe situl ANAF cu câteva zile mai târziu, adică pe 3 aprilie 2013. Asta înseamnă că nu şi-a plătit datoriile către stat. Dacă o firmă lucrează după ce a fost declarată inactivă înseamnă că vorbim despre evaziune fiscală. Practic, niciun ban nu ajunge în bugetul statului, a declarat Dragoş Bădioiu, director al Administraţiei Financiare din Bacău.

De aceeaşi părere este şi comisarul şef Alin Popa, şeful Serviciului Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău. O firmă declarată de ANAF inactivă nu are voie să desfăşoare nicio activitate. Dacă încasează bani, înseamnă că face evaziune fiscală. Ştiu că cei de la Psihomed fac multe prostii, dar speţa asta de acum n-o ştiam, a spus şi comisarul şef Alin Popa. Clinică inexistentă, dar avizată Pentru obţinerea unui permis auto nou sau preschimbarea celui vechi este nevoie de un buletin de analize medicale emis de o clinică avizată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Cu toate că Psihomed Consult Center a devenit inactivă la începutul lunii martie, clinica medicală a primit fără probleme avizul DSP-ului să elibereze buletine de analize medicale pentru conducătorii auto.   Noi nu avem de unde să ştim dacă această firmă este activă sau nu. În mod normal, adminstratorul societăţii trebuie să facă o notificare de întrerupere a activităţii în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale. Administratora trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere de încetare a activităţii. Cum nu a făcut-o, a primit de la noi avizul solicitat, a declarat medicul Carmen Mihaela Arim, consilier superior al DSP Bacău, însărcinat cu avizarea cabinetelor medicale.Diana humoreanu “Ca să emitem avizul cerut, adică unitatea medicală să poată efectua analize pentru conducătorii auto, nu cerem acte fiscale. Ne interesează doar resursa umană, adică dacă au medici specialişti, dacă au aparatură medicală şi cam atât. Noi ne ocupăm doar de partea medicală”, a mai adăugat Carmen Mihaela Arim. Acte medicale false, în spatele permiselor auto Constantin Mihăescu, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bacău susţine că este firesc să accepte la dosarele cu acte, a celor care vor carnet de conducere, buletine medicale de la Psihomed Consult Center, atâta vreme cât clinica are avizul DSP-ului. Dacă DSP-ul îmi spune că fişele medicale sunt valabile, eu sunt obligat să le primesc. Oamenii care vin cu aceste buletine medicale la noi nu au nicio vină. Ei sunt de bună credinţă. Au plătit un serviciu, au primit o fişă medicală, au depus-o la noi la dosar. Nici eu şi nici aceşti oameni nu avem de unde să ştim că, în realitate, societatea respectivă, este inactivă la Finanţe, a declarat Constantin Mihăescu. Cosmin Georgescu, şeful Direcţiei Regionale Antifraudă, afirmă că va începe o anchetă la Clinica Psihomed din Bacău. Nu cunoaştem speţa de la Bacău, însă este clar că dacă o societate desfăşoară activitate comercială cât timp este inactivă, înseamnă că vorbim despre evaziune fiscală. Ne vom sesiza şi vom începe o anchetă, a dat asigurări şeful Direcţeiei Regionale Antifraudă cu sediul în Suceava.

În replică, Diana Lucan Humureanu (foto), şefa societăţii comerciale, susţine cu convingere că nu ştia că face evaziune fiscală şi că pe situl ANAF-ului firma pe care o conduce este inactivă de zece luni. Chiar nu ştiam acest lucru! Vă mulţumesc că mi-aţi atras atenţia! Acum am să sun contabila ca să văd ce s-a întâmplat. Cred că ea este vinovată că nu a depus nişte declaraţii. Ştiam că am avut ceva probleme anul trecut, dar credeam că s-a remediat situaţia, a afirmat ea. Diana Lucan Humureanu este administratoarea mai multor firme, toate fiind situate la aceeaşi adresă, în denumirea cărora există cuvântul „Psihomed“. Cinci dintre acestea („Psihomed Laboratory“, „Psihomed Consult“, „Psihomed Consult Center“, „Psihomed Farm“,„Psihomed Plus“), dar şi un cabinet individual de psihologie sunt falimentare, cu datorii la stat şi la furnizori. Scandaluri vechi Clinicile “Psihomed” au mai fost în atenţia ziariştilor de la “Adevărul” şi în luna mai, anul trecut, când un băcăuan decedat de jumătate de an a primit avizul medical şi cel psihologic să conducă maşini de mare tonaj. Atunci, ziariştii au apelat la un şofer profesionist care s-a oferit să probeze că la clinica aflată pe strada Bucium şoferii profesionişti bolnavi şi care trebuie să fie sănătoşi în acte rezolvă problema uşor. „Actorul“, un tânăr de 20 de ani, a cerut un aviz pentru el şi altul pentru Costel Frigură, „un unchi de 50 de ani, care nu poate ajunge în Bacău, la controlul medical, deoarece este plecat în cursă“. Nu a fost nevoie de prea multe explicaţii despre unchiul absent. 160 de lei şi o simplă copie după buletinul lui Costel Frigură au fost suficiente ca nepotul să obţină actele medicale necesare. În realitate Costel Frigură era mort de şase luni.   Totodată, Diana Lucan Humureanu a mai intrat în atenţia presei şi în urmă cu doi ani, când i-a făcut-o cadou soţului său, de ziua lui, o întâlnire cu Bianca Drăguşanu. Băcăuanca i-a oferit fotomodelului suma de 1.500 de euro ca să stea la masă cu soţul ei, Andi Humureanu, aproape două ore. „M-a sunat o doamnă superbă, Diana Humureanu din Bacău, ca să mă roage să vin la ziua soţului ei. Eu eram, de fapt, cadoul pentru el. Am mers cu o prietenă, am stat două ore la cheful care a avut loc la un restaurant băcăuan, şi pentru asta am fost plătită. Mi-au achitat şi benzina pentru drum, dar şi camera de hotel“, a povestit la acea vreme Bianca Drăguşanu.

Citeste mai mult: adev.ro/mzcp7e

Lăsați un comentariu

*