Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Doi militari ieşeni medaliaţi de americani, în Afganistan

Doi militari ieşeni ai Batalionului 151 Infanterie „Lupii negri” din Iaşi au fost medaliaţi în Afganistan de şeful brigăzii americane Task Force Duke, structură în cadrul căreia îşi desfăşoară misiunile militarii ieşeni din zona Qalat, la graniţa cu Pakistanul. medalii ieseniEste vorba despre cei doi caporali Iulian Mihăianu şi Paul Dăscălescu, care au reuşit să ducă la îndeplinire misiuni dificile în aria de responsabilitate, fiind la prima misiune în Afganistan.
„Această medalie se conferă militarilor pentru acte individuale de eroism sau pentru realizări şi servicii meritorii”, a declarat mr. Adrian Gâtman, ofiţer de relaţii publice al Batalionului 151 Infanterie Iaşi.
Iulian Mihăianu este din anul 2004 în serviciul armatei şi este la a doua misiune într-un teatru de operaţie, prima dată fiind în Irak, iar Paul Dăscălescu este în armată din 2009, fiind pentru prima dată plecat într-o astfel de misiune.
Cei doi au fost decoraţi, anul trecut, de preşedintele României cu medalia Bărbăţie şi Credinţă, clasa a II-a, cu însemn de război.
Peste 500 de militari se află în prezent în Afganistan. Ei se vor întoarce în luna martie.

Lăsați un comentariu

*