Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

 

Un stâlp de telefonie a blocat o stradă din Bârlad timp de trei zile

stalpBârlădenii care locuiesc pe strada Cpt. Gricore Ignat, colţ cu Grigore Ghica, au ajuns la exasperare din cauza unui stâlp de telefonie culcat la pământ ce le-a blocat accesul către case timp de trei zile.

Sâlpul din lemn a fost doborât în noaptea de duminică spre luni, 23/24 martie, şi a rămas nemişcat până miercuri, în jurul prânzului. Oamenii au sunat la companiile de electricitate, telefonie şi cablu TV în speranţa că acesta va fi mutat din mijlocul drumului şi va fi deblocată circulaţia. Cum străzile repsective sunt în cartierul Munteni şi e mai puţin circulat, nimeni nu s-a grăbit să elibereze calea de acces. “Stâlpul a căzut duminică noaptea, pe la ora 3. Am auzit zgomotul produs. Cred că a trecut pe aici o maşină grea şi l-a atins. Noroc că nu a căzut peste casă. Luni dimineaţa, vecinii au sunat pe unde s-au priceput, dar nu s-a rezolvat problema. Au venit vreo trei echipaje, s-au uitat şi au plecat. O vecină n-are ton la telefonul fix de atunci, nu ştiu alte cazuri”, a declarat, pentru “Adevărul”, Jeni Frîncu. Toţi vecinii erau revoltaţi că nu-şi mai pot scoate maşinile din curte. “Am fi mutat noi stâlpul dar e ancorat şi ar fi trebuit să tăiem cablurile. Am zis că ne-am putea curenta sau i-am lăsa pe vecini fără internet”, a spus unul dintre cetăţeni. Cum nu mai ştiau la cine să apeleze pentru a le fi rezolvată problema, oamenii au sunat la Poliţia Locală. Coincidenţa face că au sosit în acelaşi timp şi muncitorii trimişi să înlocuiască stâlpul. “Noi asigurăm doar mentenanţa şi avem sediul în Vaslui. Dimineaţă, la ora 8.00,  ne-au anunţat că trebuie să facem lucrarea şi am venit cât s-a putut de repede”, a declarat unul dintre muncitori.

Citeste mai mult: adev.ro/n31nah

Lăsați un comentariu

*