Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Botoşani, care în cursul zilei de duminică s-a amuzat copios, apelând nejustificat numărul unic de urgenţă 112, sub diferite preteste, a fost identificat şi sancţionat de jandarmi cu amendă în valoare de 800 de lei.
Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor legii nr.61/1991, respectiv „alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat” şi pentru adresarea de injurii.
Jandarmii reamintesc cetăţenilor faptul că sistemul de apeluri de urgenţă 112 a fost creat pentru a interveni în sprijinul populaţiei, iar apelarea nejustificată, pentru ,,distracţie”, nu face decât să limiteze intervenţia forţelor de ordine în situaţii reale.