Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Primar din judeţul Neamţ, găsit în incompatibilitate de ANI

ANI_integritate_siglaAgenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 14 foști sau actuali aleși locali (cinci primari, un fost primar, doi viceprimari, șase consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Printre aceştia se află şi primarul comunei nemţene Tămăşeni, Andrici Ironim.

Potrivit ANI, acesta se află în stare de incompatibilitate „începând cu data de 02 iulie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică – membru cooperator fondator al CONSUMCOOP TĂMĂȘENI SOCIETATE COOPERATIVĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”

 

Lăsați un comentariu

*