Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bacău: Unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic a fost externat

Unul din cei trei supravieţuitori ai accidentului aviatic de lângă Bacău, care a avut loc la începutul lunii martie, a fost externat din spital.

Starea locotenent -comandorului Petru Pricop s-a îmbunătăţit destul de mult, astfel încât medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central au decis să îl lase acasă.
Pe patul de spital, el a fost vizitat de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Vasile Costea.

“Într-un interval atât de scurt de la ultima noastră întâlnire, mă bucur că vă revăd într-o stare clinică şi psihică atât de bună şi nu-mi rămâne decât să vă doresc să vă reîntoarceţi cât mai repede în rândul nostru şi la manşă” i-a transmis Vasile Costea.

Oficialii M.Ap.N. l-au vizitat şi pe caporalul cls. a III-a Doru Nănescu, tot victimă a accidentului aviatic din martie.

Din partea conducerii ministerului, aş vrea să vă transmit că, în continuare, se vor face toate demersurile necesare pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament, spitalizare şi recuperare pentru militarii noştri, indiferent de stabilimentul medical în care aceştia sunt sau optează să fie internaţi. Am întâlnit o echipă de medici militari de top şi sunt convins că militarii noştri vor beneficia aici de toată atenţia care li se cuvine”, a declarat Vasile Costea.

Căpitanul Cătălin Balmuş este internat la Spitalul Floreasca şi urmează să fie şi el externat întrucât starea sa de sănătate este bună.

Lăsați un comentariu

*