Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Anchetă în cazul fetei care la 19 ani cântăreşte doar 16 kilograme

Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat în legătură cu cazul Adinei , fata de 19 ani din comuna suceveană Moldoviţa care cântăreşte numai 16 kilograme. O comisie mixtă formată din reprezentanţi ai  DSP  şi ai Casei de Asigurări de Sănătate se va deplasa mâine la faţa locului pentru a stabili „eventualele deficienţe din punct de vedere medical”.

Conducerea Direcţiei precizează că  au fost solicitate note explicative de la medicul de familie şi de la asistentul medical comunitar care aveau familia în evidenţă şi s-au solicitat informaţii medicale despre caz Spitalului Clinic de Pediatrie  Sf. Maria Iaşi.

Adina  a ajuns aproape cadavru viu după ce a fost hranită de mama sa, bolnavă de schizofrenie, numai cu lapte şi apă cu zahăr, iar tatăl ei nu a intervenit deloc în tot acest timp.

Medicii care au examinat-o acum spun că doar printr-o minune organismul a găsit resurse să se menţină în viaţă.

Când a ajuns la spitalul de pediatrie ieşean, fata a fost pusă imediat pe perfuzii.

Oficialii recunosc că stiau bine acest caz, dar că nu au avut posibilitatea să facă nimic.

Mai grav, când fata a fost dusă în faţa comisiei de handicap, medicii s-au minunat de starea ei, iar asistentul social Cristina  Haica a precizat că  “nu era în atribuţiile mele să o duc la spital”.

La rândul ei, medicul de familie Sorina  Rusu  spune că „nu are ce să-şi reproşeze, dacă mama ei nu a vrut să o ajut, eu nu am avut ce să fac”.

Direcţia de Sănătate Publică va oferi presei noi informaţii în cursul zilei de vineri.

 

Lăsați un comentariu

*