Unul dintre cei mai cunoscuţi bărbaţi din lumea modelingului, Daniel Ciobbanu, care a fost imaginea unor branduri de renume, şi este singurul model masculin din România care a apărut de 10 ori pe coperţile unor prestigioase reviste internaţionale si a urcat pe podium pentru designeri celebri, are o relaţie cu o îndrăgită profesoară din Botoşani.
VEZI AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!!
Daniel Ciobbanu şi Mihaela Epure sunt foarte îndrăgostiţi, iar acest lucru se vede clar pe feţele lor, mai ales în fotografiile pe care le au împreună. Mihaela Epure, de 33 de ani, este profesoară de engleză la Liceul Teoretic Nicolae Iorga , fiind apreciată atât de colegii de catedră, cât şi de elevi.
Daniel Ciobbanu şi-a început cariera în România în anul 1999, iar cea internaţională în anul 2002, fiind totodată şi primul român care a lucrat ca model pe continentul asiatic. În perioada 2003-2005 a obţinut de patru ori titlul de „Cel mai bun model masculin” al României, de două ori în cadrul galei „Pantene Beauty Awards” şi tot de două ori în cadrul galei „Romanian Fashion Awards” .
A apărut în reclame ale unor importante companii, atât în România cât şi în strainătate, precum Sony, Nokia, Canon, Nikon, Polo by Ralph Lauren, Emaar, Emerson, Interlace & Sky Habitat, Levi’s, Hyundai, Daihatsu, TATA, Wills Lifestyle, Audelade, Pierre Cardin, Splash, SYM, Kenvelo, Golf & Co., Isetan, Coca-cola, Delta, Cupid jewels, Crocker jeans, P&T properties, Wash & Go şi multe altele. Daniel a fost selecţionat în campanii şi reclame TV a unor branduri de renume şi a apărut pe coperţile unor reviste consacrate. Singapore, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, India, Africa de Sud, Israel, Emiratele Arabe Unite, Taiwan, China, Thailanda sau state ale Uniunii Europene sunt doar câteva ţări pe care Daniel, nu doar că le-a vizitat, dar a reuşit ceea ce multe vedete din ziua de astăzi doar visează să facă: să apară în spoturile comerciale şi campaniile publicitare ale unor mari companii.
În anul 2000, Daniel a intrat cu media 9,32 la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din Cadrul Universităţii „AL. I. Cuza” din Iaşi, după ce a absolvit Liceul de Arte din Botoşani, şi cu media 9,82 la Facultatea de Sport din cadrul aceleiaşi Universităţi. In 2005 a obţinut licenţa la FEAA, iar în anul 2006 la Facultatea de Sport.