Acţiunile de voluntariat în Africa, fie umanitare, fie ca misionariat, sunt destul de puţin mediatizate în ţara noastră. Dar există. Şi nu de ieri, de azi, ci de vreo zece ani. Ştefan şi Matilda Andrici, din Iaşi, sunt printre cei preocupaţi de aşa ceva.
Au ajuns prima oară în Kenya în 2010, împreună cu copiii și nepoții, gata să dea o mână de ajutor unora dintre cei mai săraci oameni din lume. Acolo au descoperit valoarea reală a unui pahar cu apă.
„Cât de multă apă risipim noi, iar pentru ei așa aș spune că o divinizează. Fiindcă este elementul vital. Fără apa mor și acele plante cu care se hrănesc animalele și le dau lapte și e posibil să moară și ei”, spune prof. univ. Emil Dumea, preot misionar.
„Acolo rezervoarele se cumpără de la distanțe foarte mari pentru că în deșert nu este nimic și sunt transportate în deșert și amplasate lângă grădiniță. Și așa copiii au posibilitatea să bea un pahar cu apă”, povestește Matilda Andrici, misionar în Kenya.
De fapt, un litru de apă adus din oraș şi chibzuit să fie băut în două-trei zile costă o jumătate de euro. Un preț enorm pentru cineva a cărui avere înseamnă câteva capre costelive și un adăpost abia încropit.
„Coliba e făcută din pături, înăuntru se face un foc și dorm pe pietre. Veneau lăcustele din cer, îți intrau prin spate, prin tricou, peste tot”, spune Thomas Andrici.
Dar dincolo de sărăcie, oamenii sunt la fel ca peste tot. Ştiu să se bucure din plin, iar mirările lor naive sunt curate si sincere.
„M-au impresionat foarte mult copiii săraci pe care părinții îi trimiteau la școală nu doar ca să învețe, ci să primească mâncare și un pahar cu apă. Când nu sunt la școală, cântă toată ziua și dansează, non stop. Foarte prietenoși, nu știau că există copii albi. Puneau mâna pe noi să vadă dacă suntem adevărate, pe părul meu, că n-au mai văzut păr blond”, spune Maria Luiza Andrici.
După doi ani, familia Andrici a revenit în Kenya.
„Când am ajuns noi acolo, tot satul a venit, imediat s-a dat vestea că au ajuns fetele albe, s-au reîntors. S-au bucurat foarte mult știind cu adevărat că albii când vin aduc câte ceva”, își amintește Ștefan Andrici.
De data aceasta ştiau exact ce vor face. Și-au propus să le construiască o grădiniță.
„Când am fost acolo în 2009 am văzut foarte multe grădinițe sub umbra unui copac, ceva, un fel de tufiș foarte uscat sau în aer liber și pe acolo umblau și șerpi și scorpioni, destul de periculos. Vrem în continuare să cântăm, să-i ajutăm prin muzică”, spune Francesca Giurgilă.
Banii i-au strâns din donaţii, bilete la spectacole organizate cu copii şi din vânzarea unor CD-uri cu muzică africană.
Misiunea de a-i ajuta pe prietenii din inima deșertului va continua. Iar experiențele trăite acolo de aceşti oameni, indiferent de câte ori se vor repeta, le vor păstra în suflet toată viaţa. Motivul e simplu de înţeles.
„Mă simt util! Dacă reușești să îi ajuți cu ceva ei sunt foarte recunoscători, dar nu asta e, ci pentru că simți tu în sufletul tău că ai făcut ceva pentru ei, care contează foarte mult”, explică Ștefan Andrici.
Sursa: Digi24.ro
