Se spune ca taina sfantului maslu este aducatoare de tamaduire si de aceea credinciosii participa in numar mare la astfel de slujba. La Manastirea de calugari Petru Voda situata intr-un peisaj mirific montan, credinciosii vin si pe jos numai sa poate ajunge la mormantul Parintelui Iustin, pentru a se inchina, a le fi ascultate rugaciunile si le fi rezolvate.
Nu exista zi si noapte ca la mormantului duhovnicului sa nu fie credinciosi care sa ingenuncheze in semn de multumire pentru ajutorul pe care l-au primit.Calugarii au rabdare cu pelerinii si le asculta necazurile tuturor. Manastirea Petru Voda este organizata dupa „randuiala de mijloc”, ca la Muntele Athos. Calugarii savarsesc aproape de miezul noptii, Sfanta Liturghie, care tine pana pe la 4 dimineata. Joi noaptea are loc slujba Sfantului Maslu, la care vine de fiecare data sute de credinciosi , caci se citesc moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
La slujbe sunt foarte multi preoti iar la Sfantul Maslu masa e plina cu ulei ,faina si paine aduse de credinciosi. Parinti cu copii, tineri, batrain,persoane de toate varstele participa la slujbe.
la Sfantul Maslu sunt momente de lectură biblică şi rugăciune puse sub numărul desăvârşiri si se deschide Sfânta Evanghelie. Cu speranţa că Dumnezeu ne dăruieşte prin Taina Sfântului Maslu iertarea păcatelor şi sănătate sufletească şi trupească, credincioşii s-au îndreptat spre slujitori să-i ungă cu untdelemn sfinţit.
Parintele Iustin isi petrece aproape tot timpul in rugaciune
Parintele Iustin a imbracat haina monahala in 1936, la Schitul Durau, din Moldova, pe cand avea numai 17 ani. Dupa doi-trei ani a fost trimis spre desavarsire la Seminarul monahal de la Cernica, langa Bucuresti.In timpul razboiului a slujit ca preot militar pe frontul de Est. Dupa razboi, vederile sale politice nu au placut noii ocarmuiri bolsevice, care l-a condamnat la 12 ani de temnita grea. Parintele Iustin a facut periplul celor mai crunte inchisori comuniste, dar temnita a insemnat pentru el o si mai mare apropiere de Dumnezeu, o „zidire” in credinta. Cat a stat inchis, parintele abia scotea cate o vorba. Cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in rugaciune. Dormea pe beton, intre doua scanduri si niste paturi gaurite. Vitregia temnitei i-a calit trupul, deprins deja cu asprimea vietii monahale. Parintele Iustin nu s-a plans niciodata de conditiile de trai: trupul, „hoitul” – cum il numeste el, cu dispret – este facut sa indure si sa
trudeasca. El nu este sortit lancezirii. De fapt, adevarata viata duhovniceasca a parintelui s-a desavarsit acolo, in temnita. La Aiud, s-a zbatut sa faca rost de paine si vin pentru impartasanie. A oficiat Sfanta Liturghie la 300 de metri sub pamant, in maruntaiele minei de la Cavnic. Tovarasi de suferinta ilustri l-au tinut sa nu „cada”: parintele Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu…
Parintele Iustin trimis la taiatul stufului
Dupa o escala dureroasa la colonia de munca Galda, din Muntii Fagaras, parintele Iustin a fost mutat, in 1960, la Periprava, in Delta, unde principala ocupatie era taiatul stufului. In 1962, pe 30 ianuarie, tortionarii au hotarat sa-i lichideze pe detinuti. De vreme ce „accidentele de munca” erau ceva obisnuit, ce mai conta si o inscenare? In plina iarna, au fost trimisi la taiat stuful, sub biciuirea cumplita a crivatului. Parintele nu a cracnit, a rostit o rugaciune si a intrat in apa rece ca gheata, in fruntea detinutilor. In cateva minute, s-a aratat un soare atat de puternic, incat a topit zapezile si a incalzit apa. Planul criminal a dat gres. La incheierea celor 12 ani de supliciu, cei insarcinati cu „reeducarea” sa l-au intrebat: „Daca-ti dam drumul acum, ce-ai sa faci?”. La care parintele a raspuns senin: „Ce am facut si pana acum”. A mai primit patru ani de pedeapsa. Eliberat, in cele din urma, parintele Iustin a continuat sa slujeasca la
Manastirea Secu, incepand din 1964. Anii de „reeducare” nu i-au afectat libertatea de gandire, fapt netrecut cu vederea de comunisti. Acestia il aresteaza din nou, in 1975, si-i stabilesc domiciliul fortat la Manastirea Bistrita, pentru a-l supraveghea mai indeaproape. Revolutia din 1989 pune capat prigoanei, iar parintele se intoarce la Secu. Doi ani mai tarziu, el se retrage in sihastrie, cu gandul de a-si petrece restul zilelor in post si rugaciune. Insa vrerea Domnului a fost alta: parintele Iustin trebuia sa creasca obsti de calugari. Interviu cu un staret care nu-si gaseste tihna – „In ’91, cand am venit, nu era decat iarba verde, curata, sanatoasa. Pe vremuri, aici ma jucam cu copilasii, cand veneam cu mieii la pascut. Mai fata cate-o oaie, din mers, si duceam mielul acasa, in traista. Iar paraul… Intram pana la brau in apa dupa cate-o lostrita, 5-6 copii odata. Nu ne lasam pana nu secam ochiul de apa unde se pitise pestele, ca sa-l prindem”, isi aminteste parintele Iustin.
Manastirea Petru Voda a fost la inceput o baraca ridicata si locuita de un singur om: parintele Iustin. Dupa numai un an, alaturi de chilia sfintiei sale s-a ridicat biserica alba, cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. „In momentele grele, din ’76 pana-n ’91, cand ma aflam sub supraveghere la Bistrita, oamenii n-au incetat sa vina la mine. I-am casatorit, le-am botezat copiii. Cu acesti oameni am realizat ceea ce se vede”, explica atunci cand era duhovnic la Manastirea Petru Voda, parintele Iustin. Judecand dupa cat de repede a crescut si a inflorit manastirea, enoriasii au fost multi si sunt inca foarte multi , credinciosi si darnici. Manastirea este pentru multi un refugiu . Parintele spunea atunci ca lumea are nevoie de preoti cu minte sanatoasa si suflet curat. Ei trebuie sa slujeasca intru Dumnezeu, suflet si neam.
Sala de mese a Manastirii Petru Voda este aproape zilnic plina de pelerini pentru a-si astampara foamea mai ales ca aici vin din toata tara si de peste hotare.
