Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

 

Preoţi din Neamţ, la miting împotriva cip-ului şi a codurilor de bare

Aproximativ 1000 de preoţi şi călugări din întreaga ţară au participat, joi, la Bucureşti la un miting împotriva introducerii cardului de sănătate cu cip şi cod de bare. Printre cei care au luat parte la protest se numără şi reprezentanţi ai Bisericii din judeţul Neamţ.

Părintele Iustin, de la Mănăstirea Petru Vodă, părintele Simeon, de la Mănăstirea Sihăstria, şi părintele Antim, de la Mănăstirea Bistriţa, au chemat la miting atât reprezentanţii lumii monahale cât şi credincioşii, să spună „Nu“ implementării cardurilor de sănătate. Preoţii spun că actele cu cip au ceva diavolesc întrucât au inclus cod de bare cu numărul diavolesc 666.

De-a lungul veacurilor, Biserica Ortodoxă a fost sprijinul cel mai de seamă şi farul călăuzitor în toate nevoile şi suferinţele acestui popor. Cât timp acest popor a fost însufleţit de oamenii Bisericii, Dumnezeu a revărsat binecuvântarea Sa asupra noastră şi ne-a ajutat să ieşim din toate strâmtorările. Iată însă că acum se abate asupra noastră poate cel mai mare atac la fiinţa spirituală a neamului nostru. Avem datoria să constientizăm pericolul de instaurare a unei dictaturi mondiale, prin urmărirea cetăţenilor şi implantarea microcipurilor, începând de la actele de identitate până la corpul uman“, a spus părintele Iustin.

Mitingul a fost organizat de Asociaţia Dreptate şi Adevăr, care a obţinut autorizaţia de a protesta joi, 14 martie, de la orele 12.00 la 17.00 în faţa Palatului Parlamentului din Capitală.

Manifestanţii au agitat steaguri tricolore şi au strigat lozinci precum „Card de sănătate, atentat la libertate“. Protestatarii au distribuit şi pliante pe care scria „Nu acceptaţi acte de identitate cu cip încorporat. Veţi intra într-un joc din care nu veţi mai putea ieşi“.

Lăsați un comentariu

*