Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Studenţii, în grevă japoneză

Alianţa Natională a Organizaţiilor Studenţeşti din Romania anunţă intrarea în greva japoneză insemn de  solidaritate cu protestele cadrelor didactice, miercuri, 6 noiembrie. Mii de studenti din întreaga ţară vor intra la cursuri cu banderole albe la mână şi se vor alatura protestelor profesorilor iar în cazul în care demersurile lor vor rămâne fără rezultat vor recurge la manifestări de protest de amploare în întreaga ţară luând in calcul şi greva generală pe termen nelimitat.

Revoltaţi de finanţarea slabă constanta a educaţiei, de consecinţele dezastruoase care au adus sistemul de educatie în prag de colaps şi de faptul că decidenţii continuă să refuze să îşi asume responsabilitatea faţă de viitorul României şi să trateze educaţia ca o prioritate naţională aşa cum este definită, studenţii vor trage astfel un prim semnal de avertisment declanşând la nivel naţional greva japoneză, se arată într-un comunicat al ANOSR.

Institutelele de învăţământ superior ai căror studenţi se vor afla miercuri în grevă japoneză sunt: Universitatea “Al. I. Cuza”, UMF şi Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”.

Actiunile structurilor care cer alocarea a 6% din PIB pentru educatie si informatii privind finantarea acestui domeniu vor fi publicate constant pe pagina web www.6pentrueducatie.ro<http://www.6pentrueducatie.ro>.

Lăsați un comentariu

*